Ateliere educative

Organizăm ateliere zilnice de joacă, descoperire și dezvoltare personală pentru copii și adulți:

Ateliere pe vârste:

Descoperă atelierul care ți se potrivește cel mai bine:

Programe educationale 8 luni – 2 ani

O aventură distractivă zilnică pentru copii de la 1,5 la 3 ani, care încorporează elemente de la activitățile practice, comunicare, adresare în public, concentrare pe limbaj, vocabular și numere. Copiii primesc o educație timpurie echilibrată și distractivă.

Programul nostru te va ajuta să înţelegi ce vrea să îţi spună bebeluşul tău, fără toată frustrarea obişnuită, înainte ca aparatul său fonator să fie pe deplin format ,prin intermediul unui set consistent de semne. Te învățăm o metodă de a-l ajuta pe bebeluşul tău să îşi exprime gândurile și nevoile.

Programe educationale 2 - 4 ani

O aventură distractivă zilnică pentru copii de la 1,5 la 3 ani, care încorporează elemente de la activitățile practice, comunicare, adresare în public, concentrare pe limbaj, vocabular și numere. Copiii primesc o educație timpurie echilibrată și distractivă.

Un program special gândit pentru a maximiza curiozitatea înnascută a copiilor, ajutându-i să descopere și să exploreze lumea care-i înconjoară. Nu punem accentul pe A ȘTI, ci pe A EXPLORA și A ÎNȚELEGE.

Programul ajută copilul să se adapteze cât mai bine la grădiniță și să folosească instrumentarul de lucru. Programul cultivă spiritul colaborării, încrederea de sine şi autonomia, pe de o parte şi abilităţilor de lucru în echipă, pe de altă parte.

Modelajul este o activitate recreativă, care ajută la dezvoltarea imaginației, a creativității și a percepției mediului înconjurător, prin dezvoltarea viziunii bi și tridimensionale.
Cu ajutorul plastelinei inteligente copii își pot modela un obiect/personaj preferat care apoi prinde viață prin intermediul tabletei.

Persoanele care vorbesc mai multe limbi au un vocabular mai bogat, ceea ce îi ajută să înţeleagă mai bine lumea și să descopere noi oportunități.
Oferim o metodă distractivă şi interactivă de învăţare a limbilor străine (engleză, franceză, spaniolă, germană, rusă).

Programe educationale 4 - 6 ani

O aventură distractivă zilnică pentru copii de la 1,5 la 3 ani, care încorporează elemente de la activitățile practice, comunicare, adresare în public, concentrare pe limbaj, vocabular și numere. Copiii primesc o educație timpurie echilibrată și distractivă.

Am ascuns sub formă de joacă cel mai complex set de exerciţii adresat copiilor, menite să exerseze și să dezvolte cele 5 elemente de bază pentru succesul de mâine al copilului tău: Comunicare și vorbire, Colaborare și spirit de echipă, Curaj și ȋncredere, Creativitate și rezolvare de probleme, Capacitate de raţionament.

O tehnică creativă care ajută copilașii să experimenteze sentimente de performanță, să reducă nivelul de stres, crește încrederea de sine și perseverența, cultivă răbdarea și îmbunătățește percepția vizuală.

Modelajul este o activitate recreativă, care ajută la dezvoltarea imaginației, a creativității și a percepției mediului înconjurător, prin dezvoltarea viziunii bi și tridimensionale.
Cu ajutorul plastelinei inteligente copii își pot modela un obiect/personaj preferat care apoi prinde viață prin intermediul tabletei.

Un atelier creativ de desen în creion sau culoare pentru copii de toate vârstele, prin care stimulăm nu numai imaginația, dar și creativitatea și transpunerea ideilor în rezultate artistice mature.
Cursurile noastre de creație se remarcă prin diversitatea temelor, tehnicilor și materialelor folosite.

Atelierul își propune să introducă tinerii în lumea ingineriei, programării și a gândirii computaționale. În cadrul lecțiilor realizăm prototipuri de roboți cu ajutorul cuburilor Cubelet. Programul îmbină experimentele, practica și dezvoltarea abilitaților personale, precum lucrul în echipă, comunicarea și rezolvarea de probleme.

Fiecare individ este acceptat şi valorizat pentru ceea ce este, oferindu-i -se posibilitatea
de a descoperi resursele personale necesare pentru a face faţă provocărilor cu care se confruntă zi de zi.

Persoanele care vorbesc mai multe limbi au un vocabular mai bogat, ceea ce îi ajută să înţeleagă mai bine lumea și să descopere noi oportunități.
Oferim o metodă distractivă şi interactivă de învăţare a limbilor străine (engleză, franceză, spaniolă, germană, rusă).

În atelierul de pian sau chitară copilul se va iniția în arta de a cânta la un intrument, va exersa atenția și puterea concentrării. Totodată, va experimenta stiluri diferite de muzică și de ce nu, improvizația.

Dansul cultivă sensibilitatea, educă voința, întărește încrederea in sine, crește stima personala și dezvoltă imaginația. Prin dans ne dezvoltăm flexibilitatea și învățăm să ne coordonăm, să avem o postură corectă dar și o atitudine pe măsură – curajoasă și optimistă.

Programe educationale 6 - 8 ani

Am ascuns sub formă de joacă cel mai complex set de exerciţii adresat copiilor menite să exerseze și să dezvolte cele 5 elemente de bază pentru succesul de mâine al copilului tău: Comunicare și vorbire, Colaborare și spirit de echipă, Curaj și ȋncredere, Creativitate și rezolvare de probleme, Capacitate de raţionament.

Un atelier în care invităm copii și adulții să-și proiecteze propriile jucării sau obiecte 2D sau 3D. Ne vom folosi de materiale precum lemn, hârtie, plastic și tehnologii moderne precum creion și imprimantă 3D.

Fiecare individ este acceptat şi valorizat pentru ceea ce este, oferindu-i -se posibilitatea
de a descoperi resursele personale necesare pentru a face faţă provocărilor cu care se confruntă zi de zi.

O tehnică creativă care ajută copilașii să experimenteze sentimente de performanță, să reducă nivelul de stres, crește încrederea de sine și perseverența, cultivă răbdarea și îmbunătățește percepția vizuală.

Modelajul este o activitate recreativă, care ajută la dezvoltarea imaginației, a creativității și a percepției mediului înconjurător, prin dezvoltarea viziunii bi și tridimensionale.
Cu ajutorul plastelinei inteligente copii își pot modela un obiect/personaj preferat care apoi prinde viață prin intermediul tabletei.

Un atelier creativ de desen în creion sau culoare pentru copii de toate vârstele, prin care stimulăm nu numai imaginația, dar și creativitatea și transpunerea ideilor în rezultate artistice mature.
Cursurile noastre de creație se remarcă prin diversitatea temelor, tehnicilor și materialelor folosite.

În atelierul de pian sau chitară copilul se va iniția în arta de a cânta la un intrument, va exersa atenția și puterea concentrării. Totodată, va experimenta stiluri diferite de muzică și de ce nu, improvizația.

Dansul cultivă sensibilitatea, educă voința, întărește încrederea in sine, crește stima personala și dezvoltă imaginația. Prin dans ne dezvoltăm flexibilitatea și învățăm să ne coordonăm, să avem o postură corectă dar și o atitudine pe măsură – curajoasă și optimistă.

Programe educationale 8 - 10 ani

Atelierul își propune să introducă tinerii în lumea ingineriei, programării și a gândirii computaționale. În cadrul lecțiilor realizăm prototipuri de roboți cu ajutorul cuburilor Cubelet. Programul îmbină experimentele, practica și dezvoltarea abilitaților personale, precum lucrul în echipă, comunicarea și rezolvarea de probleme.

Copiii se nasc oameni de știință, au minți curioase și investighează în mod natural fiecare aspect al vieții lor. Folosim această curiozitate înnăscută și deosebit de pătrunzătoare a copiilor, inspirându-le mintea pentru explorarea lumii înconjurătoare.

Persoanele care vorbesc mai multe limbi au un vocabular mai bogat, ceea ce îi ajută să înţeleagă mai bine lumea și să descopere noi oportunități.
Oferim o metodă distractivă şi interactivă de învăţare a limbilor străine (engleză, franceză, spaniolă, germană, rusă).

Am ascuns sub formă de joacă cel mai complex set de exerciţii adresat copiilor, menite să exerseze și să dezvolte cele 5 elemente de bază pentru succesul de mâine al copilului tău: Comunicare și vorbire, Colaborare și spirit de echipă, Curaj și ȋncredere, Creativitate și rezolvare de probleme, Capacitate de raţionament.

Fiecare individ este acceptat şi valorizat pentru ceea ce este, oferindu-i -se posibilitatea
de a descoperi resursele personale necesare pentru a face faţă provocărilor cu care se confruntă zi de zi.

Un atelier în care invităm copii și adulții să-și proiecteze propriile jucării sau obiecte 2D sau 3D. Ne vom folosi de materiale precum lemn, hârtie, plastic și tehnologii moderne precum creion și imprimantă 3D.

Modelajul este o activitate recreativă, care ajută la dezvoltarea imaginației, a creativității și a percepției mediului înconjurător, prin dezvoltarea viziunii bi și tridimensionale.
Cu ajutorul plastelinei inteligente copii își pot modela un obiect/personaj preferat care apoi prinde viață prin intermediul tabletei.

Un atelier creativ de desen în creion sau culoare pentru copii de toate vârstele, prin care stimulăm nu numai imaginația, dar și creativitatea și transpunerea ideilor în rezultate artistice mature.
Cursurile noastre de creație se remarcă prin diversitatea temelor, tehnicilor și materialelor folosite.

În atelierul de pian sau chitară copilul se va iniția în arta de a cânta la un intrument, va exersa atenția și puterea concentrării. Totodată, va experimenta stiluri diferite de muzică și de ce nu, improvizația.

Dansul cultivă sensibilitatea, educă voința, întărește încrederea in sine, crește stima personala și dezvoltă imaginația. Prin dans ne dezvoltăm flexibilitatea și învățăm să ne coordonăm, să avem o postură corectă dar și o atitudine pe măsură – curajoasă și optimistă.

Programe educationale 10 - 18 ani

Persoanele care vorbesc mai multe limbi au un vocabular mai bogat, ceea ce îi ajută să înţeleagă mai bine lumea și să descopere noi oportunități.
Oferim o metodă distractivă şi interactivă de învăţare a limbilor străine (engleză, franceză, spaniolă, germană, rusă).

Un atelier în care invităm copii și adulții să-și proiecteze propriile jucării sau obiecte 2D sau 3D. Ne vom folosi de materiale precum lemn, hârtie, plastic și tehnologii moderne precum creion și imprimantă 3D.

Cu ajutorul realității virtuale și al terapiei ghidate, ii putem ajuta pe cei interesați să își depășească probleme emoționale care țin de fobii (frici) prin reproducerea lor în mediul virtual.

Cu toții ne dorim mai mult decât sănătate fizică, ne dorim să ne cunoaștem mai bine și să ne înțelegem pe noi înșine. Aspirăm spre relații frumoase cu cei din jurul nostru.
Life coachingul te poate schimba pe tine, viziunea ta asupra lucrurilor sau comportamentul tău într-o anumită situație. Programul ajută, de asemenea, la
o comunicare mai eficentă cu cei din jur și la crearea unor strategii eficente de management al timpului.

În atelierul de pian sau chitară copilul se va iniția în arta de a cânta la un intrument, va exersa atenția și puterea concentrării. Totodată, va experimenta stiluri diferite de muzică și de ce nu, improvizația.

Dansul cultivă sensibilitatea, educă voința, întărește încrederea in sine, crește stima personala și dezvoltă imaginația. Prin dans ne dezvoltăm flexibilitatea și învățăm să ne coordonăm, să avem o postură corectă dar și o atitudine pe măsură – curajoasă și optimistă.

Programe educationale 18+ ani

Persoanele care vorbesc mai multe limbi au un vocabular mai bogat, ceea ce îi ajută să înţeleagă mai bine lumea și să descopere noi oportunități.
Oferim o metodă distractivă şi interactivă de învăţare a limbilor străine (engleză, franceză, spaniolă, germană, rusă).

Cu ajutorul realității virtuale și al terapiei ghidate ii putem ajuta pe cei interesați să își depășească probleme emoționale care țin de fobii (frici) prin reproducerea lor în mediul virtual.